Art-terapia este o formă de psihoterapie care implică folosirea mijloacelor artistice (orice formă de arte plastice, muzică, mișcare-dans, teatru) în procesul terapeutic. Spre deosebire de terapiile prin conversație, art-terapia pune acentul pe a acționa (prin mijlocirea culorilor, a materialelor de modelaj, a mișcării, a instrumentelor muzicale ș.a.m.d.), urmărind exprimarea personalității în forme originale. Din acest motiv, art-terapiile sunt numite și „terapii expresive”.
Produsul final nu este neapărat apreciat din punctul de vedere al însușirilor estetice (art-terapia nu este doar pentru „cei talentați”), ci mult mai importantă este aducerea la lumină a conținuturilor sufletești, faptul de a face „să fie auzită” vocea proprie într-un mod profund și autentic.
Ca terapeut îl însoțești pe cel cu care lucrezi în evoluția lui, cu sensibilitate față de ceea ce poate să apară, cu înțelegere pentru momentele când unele lucruri nu vor putea fi puse în cuvinte (adică persoana nu știe sau nu poate să spună de ce a acționat într-un anume fel, nici ce semnifică exact produsul realizat). Mai mult, ca terapeut nu oferi o „interpretare de expert” a creațiilor artistice, ci facilitezi descoperirea înțelesurilor personale – prin discuție sau prin integrarea a ceea ce momentan nu poate fi înțeles.
Art-terapia mizează pe activarea și manifestarea izvorului de creativitate care se află în fiecare dintre noi. Astfel, pe aceste căi metaforice apar perspective noi asupra experiențelor trăite, soluții și transformări „interior-exterioare”. Întrucât tehnicile implică persoana într-un mod activ (care înseamnă adesea folosirea mai multor simțuri și a corpului per ansamblu), resursele personale devin mai ușor de observat și de activat, iar concentrarea, încrederea și starea de relaxare sunt mai ușor de realizat. Art-terapia are rezultate foarte bune la persoane de toate vârstele și cu toate tipurile de afecțiuni fizice sau psihice.
Cum în mai multe rânduri de-a lungul vieții aș spune că pe mine arta „m-a salvat” (mai întâi scrisul, apoi artele plastice și apoi, pe deplin, dansul), ca psihoterapeut m-am îndreptat cu cea mai mare încredere către lucrul cu mijloacele artistice (deși formarea mea de bază este în psihoterapie conversațională, centrată pe persoană) și le-am folosit în terapie cu cele mai diverse persoane, de la copii cu dizabilități severe, la tineri instituționalizați sau bătrâni cu probleme de sănătatea mentală. În toate cazurile dezvoltarea personală cunoaște o ascensiune evidentă (chiar dacă în cazurile grave evoluția este lentă și necesită perseverență) o dată ce sunt implicate desenul, mișcarea, muzica, teatrul sau elemente din toate acestea.
Persoanele ajung să se poată deschide emoțional (pentru mine, principalul indicator al sănătății sufletești), să aibă încredere să se exprime în cadrul relației terapeutice – și, ulterior, în restul relațiilor din viața lor. Experiențele trecute sunt mai bine integrate și/ sau depășite, ceea ce lasă spațiu și energie pentru a primi noile experiențe pe care le prilejuiește viața.
În prezent, întrebuințez art-terapia în cadrul cabinetului meu, în ședințe de grup sau individuale, cu aceia care își doresc ceva mai mult decât psihoterapie conversațională. În funcție de obiectivele pe care mi le propun, folosesc câte ceva din toate mijloacele artistice, dar cred că cel mai mult artele plastice, dansul și scrierea. De câțiva ani am o colaborare stabilă cu cei de la Ajungem Mari, prin care ofer ședințe individuale de art-terapie și terapie prin joc (procese terapeutice de lungă durată, de 1 an sau 2 ani) și, mai rar, ședințe de grup. Ședințele îi ajută pe copiii și tinerii instituționalizați să descopere lucruri surprinzătoare despre ei înșiși și îi susțin să depășească „nu știu – nu vreau – nu pot” în viețile lor. A pune niște culori laolaltă, a avea curaj să se joace cu materiale noi, a asculta „altfel” o melodie, a așterne câteva rânduri care sunt citite cu interes și entuziasm de către mine – toate acestea fac să apară adevărate salturi în dezvoltarea tinerilor.
În afară de spațiul cabinetului, mă implic în diverse proiecte cu finanțări punctuale (pe durata a 3-4 luni) de art-terapie individuală sau de grup. Pentru mulți practicieni (nu neapărat psihoterapeuți, cât mai degrabă artiști sau educatori culturali), aceste proiecte rămân o modalitate importantă prin care putem să răspândim și mai mult beneficiile terapiilor expresive. De exemplu, proiectul AFCN în care sunt implicată în prezent (iulie-noiembrie 2022), „Cercul de sprijin – dans și dans-terapie pentru reabilitarea și reintegrarea pacienților psihiatrici” se desfășoară în trei spitale psihiatrice (Bălăceanca, Săpunari și Voila) și apoi în comunitățile de apartenență ale pacienților, și prin el ne propunem să fortificăm încrederea instituțiilor și a persoanelor în general în importanța dans-terapiei în procesul de recuperare a celor cu probleme grave de sănătate mentală.
Art-terapia și-a dovedit puterea și însemnătatea în viețile celor care apelează la ea. Uneori oamenii tind să caute forme de psihoterapie „mai dovedite științific”, cu protocoale standardizate de lucru sau rezultate ceva mai ușor cuantificabile. Cred că sub soare e loc pentru toată lumea – și pentru cei care își doresc rigoare statistică și niște garanții ale eficienței, cât și pentru cei care îmbrățișează magia artelor (despre care pentru mine nu există dubiu că sunt terapeutice de mii de ani, de când există).
Pentru a ajunge art-terapeut „cu acte în regulă” poate că ar fi bine ca mai întâi să vă întrebați dacă vreți să vă concentrați pe una dintre arte în mod special. Unii dintre noi ne simțim mai apropiați de una anume, deși în practică ajungem adesea să le îmbinăm. Recunoscute de Colegiul Psihologilor din România sunt formarea de la Asociația Română de Terapii Expresive (care organizează de ani buni formarea ca art-terapeut Phronetika), cât și cea de la Asociația Română de Psihoterapie prin Dans și Mișcare. Aparte de acestea două, care sunt acreditate la noi în țară și de lungă durată, există de fapt o multitudine de formări mai mult sau mai puțin recunoscute național și internațional. În funcție de uneltele cu care simțiți să vă îmbogățiți „arsenalul” de terapeut sau de educator, puteți opta pentru forme alternative de desen sau dans terapeutic sau scriere creativă, pentru forme de teatru precum Teatrul Oprimaților sau teatru-labirint ș.a.m.d. Cu siguranță există metode despre care eu nu am auzit, atât în România, cât și în străinătate, așa că e bine să faceți puțină muncă de cercetare înainte de a lua o hotărâre în acest sens. Și, destul de sigur, drumul pe care vă veți angaja va fi unul care va aduce nebănuit de multe lucruri bune și în viața personală, nu doar în cea profesională.
Acest articol introductiv a apărut în „POT art therapy journal”, publicat în octombrie 2022 de către Asociația Tangent